Copilul cu deficienţă mintală

Schimbările care s-au petrecut în ultimii ani în învăţământul românesc fac ca să apară o nouă categorie de elevi- cea a copiilor cu deficienţe de diverse tipuri (şi implicit cerinţe educative speciale) care ajung să fie şcolarizaţi/ integraţi în învăţământul de masă. În consecinţă. în materialul de faţă ne propunem să clarificăm o serie de termeni şi să explicăm ce implică educaţia integrată şi cum ar trebui ea să se desfăşoare. Termenul de deficienţă desemneză o pierdere definitivă sau temporară a unei structuri fiziologice, anatomice sau psihologice. Prin urmare, deficienţa mintală desemneză un potenţial inferior mediei şi se aplică persoanelor cu aptitudini intelectuale generale net inferioare mediei şi cu dificultăţi în comportamentul adaptativ care îi împiedică să atingă nivelul de dezvoltare normal. Copilul cu deficienţă mintală prezintă o serie de caracteristici clinice şi psihopedagogice, printre care amintim: decalaj între diferite componente ale dezvoltării generale, între vârsta cronologică şi vârsta mintală, dezvoltarea sub limită a unor caracteristici ale vieţii psihice concomitent cu o dezvoltare peste limită ale altor caracteristici ale psihismului, incompetenţa socială, incapacitatea concentrării atenţiei asupra dimensiunilor relevante ale stimulilor din jur, vâscozitate genetică- adică faptul că un copil deficient mintal se prezintă în imposibilitatea de a realiza raţionamente abstracte dacă nu sunt susţinute de sprijin senzorio- perceptiv. Deasemenea, aceşti copii percep cu întârziere modificările activităţii în funcţie de particularităţile situaţiei şi schimbările survenite în modul lor de viaţă, manifestă o personalitate fragilă şi un infantilism comportamental care se caracterizează prin credulitate excesivă, agresivitate, impulsivitate, sau, dimpotrivă, izolare, frica de a relaţiona cu cei din jur, neîncredere. În cadrul deficienţei mintale sunt prezente urmatoarele tipologii: intelectul de limită, deficienţa mintală de gradul I (retardul mintal uşor), deficienţa mintală de gradul II (retardul mintal moderat) și deficienţa mintală de gradul III (retardul mintal sever). În general, numărul cazurilor cu deficienţă mintală de gradul I sau uşoară predomină, celelate 2 tipologii find mai puţin întâlnite iar, în şcoala de masă ajung să fie scolarizaţi copiii cu intelect de limită şi copiii cu deficienţă mintală uşoară. În primul caz (cel al copiilor cu intelect de limită) apare o decompensare şcolară în jurul vârstei de 11-12 ani, apoi o serie de manifestări nevrotice şi comportamentale ca urmare a insuccesului şcolar care apare la aceşti copii, iar tabloul psihopedagogic cuprinde urmatoarele manifestări:

• copiii cu intelect de limită prezinta tulburări ale structurii perceptive-motrice de spaţiu, cu alte cuvinte nu respectă forma, mărimea, orientarea, proporţia, nu conservă cantităţile;
• copilul prezintă dificultăţi în însuşirea scris-cititului şi a calculului aritmetic ceea ce face să apară imposibilitatea de a face faţă unor sarcini şcolare;
• manifestă dificultăţi în realizarea proceselor de analiză, sinteză, comparaţie, abstractizare, clasificare cu conţinut semantic şi simbolic. Ca urmare, apare la copil necesitatea unui anumit interval de timp pentru a-şi mobiliza capacităţile intelectuale în vederea rezolvării sarcinilor şcolare, răspunsurile lor sunt inegale, dând atât răspunsuri specifice copiilor cu intelect normal, cât şi copiilor cu deficienţă intelectuală uşoară, iar sarcinile şcolare sunt rezolvate doar până la un anumit nivel de complexitate, după care apare insuccesul şcolar.
• aceşti copii pot manifesta, deasemenea, imaturitate socio-afectivă, tulburări de comportament, autocontrol redus, stimă de sine scazută ceea ce face să stabilească greu relaţii interpersonale.

Integrarea şcolară a acestor copii se realizează pe baza diferenţierii şi individualizării curriculumului, activităţile care vizează dezvoltarea şi consolidarea competenţelor sociale ale acestor copiii având prioritate. Copiii cu retard mintal uşor reprezintă 85% din totalul copiilor cu deficienţă mintală. Această categorie de copii prezintă tulburări ale tuturor caracteristicilor de personalitate: percepţii, memorie, gândire, afectivitate, voinţa şi limbaj. În cazul lor, deteriorarea este mai accentuată decât în cazul copiilor cu intelect de limită. În continuare vom trece în revistă o serie de caracteristici ale tabloului psihopedagogic:

• copiii cu deficienţă mintală uşoară manifestă o îngustime a câmpului perceptiv, ceea ce face să perceapă mai puţine elemente decât copilul normal, aceasta afectând orientarea în spaţiu şi stabilirea de relaţii cu obiectele din jur;
• dificultăţi ale proceselor de analiză şi sinteză perceptive care fac să apară imposibilitatea perceperii unor detalii şi reconstituirea întregului pornind de la elementele sale componente;
• întârziere în dezvoltarea limbajului, tulburări de limbaj (dislalii, dislexo- disgrafii, etc…);
• lipsa de fidelitate a memoriei- copilul cu deficienţă mintală uşoară nefiind în stare să dea detalii sigure atunci când este pus să povestească o întâmplare sau să reproducă un text;
• este afectată eficienţa memoriei voluntare deoarece nu se recurge la mijloace de fixare intenţionată, nu-şi organizează materialul de memorat;
• voinţa/ activitatea voluntară prezintă şi ea o serie de disfuncţii: scopurile sunt, în general, scopuri apropiate generate de nevoile şi trebuinţele de moment, iar scopurile fixate care întâmpină dificultăţi în realizarea lor sunt abandonate în favoarea unora care sunt mai uşor de atins;
•  tulburările psihomotricităţii implică dificultăţi de orientare spaţio-temporală, viteza şi precizia mai scăzută a mişcărilor, dificultăţi în imitarea mişcărilor, fapt ce afectează formarea de deprinderi;
• imaturitatea afectivă face ca acel copil care are deficienţă mintală uşoară să aibă manifestări emoţionale specifice unui copil preşcolar;
• se observă predominanţa unei dispoziţii: unii sunt mai frecvent euforici, alţii sunt apatici, alţii iritabili.